Muzica mai plânge oameni

Prizonera muzicii în beznă!

Îmi desenez stele și pe regina lună- femeia nopții!

Sesizez că sunt doar eu, pianul și chitara.

Neîndemânatică și pierdută în note, pentru că încă mai sunt melodii frumoase, melodii EPOCĂ!

Captivă și închisă în muzică pentru autocunoaștere, relaxare și REGĂSRE!

Mă dăruiesc cu sufletul, sunt loială prietenei noastre veșnice și voi rămâne! 

Anexietate, frământuri inevitabile, dileme, frica profundă; toate au dispărut în dulcile momente ale muzicii în noapte! 

Pe acest pământ  să iau epidemia suntelor desenate în armonie, să-mi intre în sânge și mă îmbolnănească!

Pentru că ea, muzica, nu doare, ea doar răscolește oameni și amintiri!

Tatuajul ce-l porți mereu și nu-l mai poți scoate!

 Un drog ușor cu multe victime la activ! 

Consumați-l și nu vă mai săturați!