Prinde-o și zboară cu ea într-un vis, c-o balerină.

  Mă desenez pe mine acum într-o altă lume! O lume- fără lume, într-un oraș obosit și îngropat de viață, într-o ceață densă, întunecată, dar îi simt catifeaua! E fină,mă îmbrățișează, pentru că... eu sunt o...??? 
 Sunt doar eu, o... și ea, o lebădă! Ea e femeia apelor luminoase, iar eu sunt femeia pământului întunecat! Dar ea și eu strigăm, prin cântec, prin dans, în taină totuși, pe el! Ea și eu vom UNI cele 2 polarități ale lumii! Vom regăsi ”regăsirea” inimilor ce bat la unison, ce vibrează într-un ritm! Iar ea se va ascunde-n ape, iar eu voi fugi în întuneric, iar EI vor rămâne împreună, ca odată!  
 M-am desenat pe mine o...BALERINĂ! O balerină în întuneric ce suflă aer cu lumină, o ”cobră neagră” a cărui venin e dulce și te transformă în nemuritor- doar ca să  iubești din suflet, cu credință!  Eu sunt contopită cu perfecțiunea feminină. Sau mai frumos zis,  azi sunt desenată în perfecțiunea pe vârfuri, balerina visurilor tale, te delectez prin eleganță, șarm și rafinament! Tu prinde-mă de mână și zboară cu mine într-un vis să te învăț să te destinzi cu mine în mișcări! Să te învăț să simți catifeaua ceții, să fim pretutindeni și să trăim din toate, fără să auzim, vedem, doar să simțim vibrația NOATRĂ la unison! Să te învăț să iubești și să fug în mișcările de care ai

fost ademenit! Să te las!
 Iar Tu, pol opus, să luminezi din întuneric pe o altă ea!
 Iar eu, eu voi dansa pe vârfuri sângerânde pentru un memorial al durerii! Voi pătrunde ca un ac în răni dureroare.
 Nu te speria! Căci voi strivi cerul în vârfuri și de sus te voi lumina, iar tu să luminezi pământul întunecat!

Să ploaie-n paradis

 Cu lacrimi de speranță,

 Căci cred în acel vis!

 Și mă întorc la viață!

Din întuneric, o pasăre devin
 Și zbor prin soare,
 Sting reflectoare,
 Și-arunc ultimul strop de culoare
 Să renvii și tu pe pământ!

 Să picure-n sufletul tău iubirea

 Să spargă geamul minții,

 Oferă și primește emoții

 Ca să ajungem nemurirea!