BALCONUL AMINTIRILOR

 Și... mă văd aici, iarăși. La casa mea de dor, la casa unde nucul e rămas stăpân! Așa a fost să fie! Prezentul ne-a împrăștiat peste tot în lume, iar casa noastră din poveste e singură. Doar ea și nucul...
 Dar sunt din nou aici, iar cotorul amintirilor deapănă poveștile ce-odată mama i le spunea micuței Tinu.                                                                                            ( CEA MAI FRUMOASĂ,
                                                                                                        POVESTE-N CASĂ
                                                                                                         E TINCA-FELICA)
Alintul somnului meu au fost aceste alese versuri cântate cu glas de privighetoare de cea mai măreață ființă- mama, iar picioarele ei oboseau legănându-mă zi și noapte,pentru că îngerașul ei doar așa doarme! 
  Și-mi amintesc cu dor, acum la balconul vechi, de tot. De nopțile alături, iar, de mama; acele nopți în care cerul ne era paradis, Dumnezeu- Împăratul, iar stelele- sfinții, jandarmii noștri; noi încercând să descoperim istoriile stelelor ca să ajungem în paradis, să-l cunoaștem pe Dumnezeu. Joc pentru copilul ce eram, dar acest joc  m-a făcut să învăț toate constelațiile și m-a făcut să cred în Îngerașul meu, ce mi L-a dat Dumnezeu. 
 Și, tata, care-mi aducea toate pisicile și câinii posibili ca să-i chinui, pentru că asta făceam toată ziua și când îl vedeam cu un șoricel în mână eram cea mai fericită, pentru că eu un șoricel fiind (anul meu) iubeam șoriceii. Și tata mai era cel mai nervos când iepurașii mici mureau a doua zi, pentru că eu îi furam de la locul lor și îi legănam în patul bunicii, dar mă iubește și acum zâmbește când își amintește de copilul lui năzdrăvan!
 Și frățiorul, cel mai iubit frate mereu îmi amintește de cât de ascultătoare eram:
 ” -Tinca, să nu-i spui mamei că am fost la lac!
    -Bine, Iulicuță.”
și ajungeam acasă și eu: ”-Mămica, noi nu am fost la lac!”  Îl ascultam cică, dar el oricum a fost cu mine  sau mai bine zis eu mereu am fost cu el. În spatele lui, pe umerii lui de frate grijuliu. Și, am crescut, dar joaca de copii dintre noi nu dispare! Mereu CEL MAI BUN FRATE!
    Și ce copil am fost și ce viață frumoasă am avut 4 ani, la casa mea, în satul meu, lângă pădurea mea, cu familia mea! Și toate la balconul nostru, iar pomul meu crește cu amintiri în fața balconului amintirilor!


Și, ciripește o păsărică,
Un dor nebun!
Și-ncet copilărie vină
Pe vechiul drum.

Dumă acasă, 
Unde așteaptă
O mamă ș-un tată 
Și amintește-mi iar,
Povești de altă dată!

Un nuc soldat, 
Plângând așteaptă
Să vin, să nu mai plec-
Vreodată!

Și vreau,
Că doar acăsă îmi stă gândul.
Și mă întorc,
Că-n sobă încă arde focul. 
Și vreau!

Și, ține-mă în veșnicie,
Aici!
Că doar aici mi-i dragă mie,
ÎN VECI!