Respir prin tine

Un an de când sunt mama ta!
Un an de când suntem părinții tăi!
În timp ce noi încercăm să ne învățăm copiii despre viață, copiii noștri ne învață ce înseamnă viața cu adevărat!


  Tu steluță mică, mică! Tu iubire fără limite! Tu prințesă a zânelor și îngerașilor! Tu ești TOTUL pentru mine!

     Dar mai întâi le mulțumesc părinților noștri că ne-au adus pe lume, ne-au crescut, educat, ca să aducem și noi la rândul nostru pe lume o minune!
    Și acum îi mulțumesc că există și a apărut în viața mea tăticului tău! ”Iubire, Adi, Vulpe ești cel mai bun tată, soț, iubit, prieten! Într-un suflet mic încape atâta bunătate, atâta iubire sinceră și frumusețe lăuntrică. Nu ți-o spun des, dar ești minunat, ești perfect și TE IUBESC! Știi odată spuneam că destinul ne-a vrut împreună (prea puțin știu de noi), dar e ca-n poveste, de necrezut, dar real! Oare am fost făcuți unul pentru celălalt? OARE? Și-ți mulțumesc că ești puternic, că ești grijuliu, iubitor! Hai să fim fericiți din tot sufletul, pentru că avem un copil, hai să nu alergăm după comori, pentru că cea mai mare comoară ne zâmbește în fiecare dimineață și ne strigă: mamă, tată! Te iubesc!”




Și acum respir prin SARA!

   Îți mulțumesc copil frumos că ai apărut în viața noastră și ne-ai învățat despre FERiCIRE absolută! Voi știți ce cu ce ”hrănim” această fericire?
   Cu brațele mamei protectoare, cu vocea ei blândă atunci când îi cântă puiului ei melodii de leagăn și cu lacrimile-i în ochi atunci când își privește boțul cum doarme!
Doamne, cât de frumos este să fiu mama ei! Cât de mirific este să simți că micuța ta este sensul tău în viață, este lupta ta, iubirea pură!
În fiecare dimineață îți mulțumesc Dumnezeule pentru familia mea, pentru fiica mea, soțul meu (destinul meu), mama mea, tatăl meu, frate, sore! Și mă rog, Dumnezeule, să ne ții sănătoși, să ne iubim, respectăm! Pentru ea, pentru îngerul nostru de pe pământ, pentru Sara- Maria!
   Fetița mea cu chip blajin, cu ochi de mură, cu dulce gură, cu blând surâs, cu părul des! Copilul meu, tu stea îmi ești și îți promit să te iubesc o veșnicie, pentru că tu ești prezentul, viitorul și nemurirea mea! Pentru că tu ești credința și speranța mea!
De un an (21 noiembrie 2017, ora 7:35), de atunci când ți-am auzit primul plânset știu ce înseamnă o viață prea frumoasă! De un an vocea ta suavă și plăpândă îmi armonizează strunele sufletului, de un an ochii mei sunt fericiți să îți privească ființa-ți pe care o slăvesc!
De un an gura mea învață să vorbească duios, să cânte melodios.De un an brațele mele țin în brațe o minune, leagănă un copil poveste, mângâie un omuleț micuț, care e-al meu! Într-un an am trăit o viață pe care nu am trăit-o în 20!
Totul datorită ție! Și te iubesc cum iubesc marii poeți- din alte vieți! Te iubesc cu o nebunie neînțeleasă, neîmblânzită! Și nimeni nu îmi va lua vreodată dragostea pentru tine și de la tine!
  Ai zis mama, primul tău cuvânt. Doamne, câți fiori am simțit , câți fiori mă cuprind de fiecare dată când mă strigi! Și de fiecare dată promit că voi fi acolo, copilul meu, gata să-mi dau suflarea pentru tine, gata să lupt, să te salvez de rău și să te fac fericită.
Ai zis tata. Tata, tata, tatatat, tatataaatata, să știi copilul meu că prima ta mare dragoste va fi el, stâlpul nostru, scumpul nostru- TATĂL tău!
Oare cine te mai iubește mai mult ca mami și ca tati  în această lume?!Nimeni! Noi te iubim necondiționat, până hăăăăt unde! Părinții tăi îți vor fi alături mereu, la bine și la greu.
Zici mami, zici tati, oare ne poți bucura mai mult, ghemotocul nostru mic de iubire?!Ești deșteaptă, frumoasa mea fetiță, ești unică, ești minunată!
Și pentru că de un timp ne tot ceri: ”Dă..dăă..dă...” Noi o să luptăm, copilul nostru să-ți dăm: iubire, grijă și  fericire! Credință și valori morale, educație și joacă!
Și te-am văzut pășind, faci primii tăi pași în viață, în preajma mea, a mamei tale, pentru că eu, MAMA ta îți sunt încrederea și te protejez!Și jur că toată viața o să fac asta!

   Copilul meu destept, îți spune mama așa:
”Să mulțumești lui Dumnezeu că ai 2 mâini, 2 picioare, vezi, auzi, vorbești! Ai o mamă și un tată în viață, care te iubesc până la infinit. Că ai bunici care te iubesc, că o ai pe mătu Alina care te iubește, unchi, mătușe: ai OAMENI care te iubesc! Ai cei mai minunați nani (părinți spirituali)din lume, pentru care familia este mai presus de orice și tu ești și din familia lor!
Ai doar oameni minunați în jur! Să furi de la fiecare tot ce-i mai bun și mai frumos! Să îi iubești și respecți! Să ne bucuri, copil minunat!
 Te învăț, soarele meu, de acum, de la suavă vârstă și învăț și eu din nou cu tine despre OMENIE! Să fii OM în viață copil! Să iubești sincer, să te joci, să simți profund, să ai suflet bun și Dumnezeu să mi te țină sănătoasă!


Tu-mi ești soare și luna și te iubesc din totdeauna, te iubesc din alte vieți!
Cu drag, mama, la un an!

Comentarii

Postări populare